Aviatoarea Irina Burnaia

Irina Burnaia, cu numele său real de Irina Cioc (n. 1909, Ciurari, România – d. 1997, Geneva, Elveția) a fost o avocată română din baroul Ilfov, cunoscută în special datorită activității sale ca aviatoare în perioada dintre cele două războaie mondiale. Născută în Muntenia, și-a luat numele de „Burnaia” de la apa curgătoare care trece pe lângă satul său natal, aflat în Câmpia Burnazului.

A fost a doua aviatoare brevetată în România, obținându-și brevetul de pilot civil la date de 27 octombrie 1933 și prima femeie care a traversat pilotând un avion, Munții Carpați.

Impresionată de Raidul aviatic românesc București – Malakal din 1933, a încercat în prima parte a anului 1935 să-l repete împreună cu fostul său instructor de zbor Petre Ivanovici, la manșa unui avion IAR-22. Raidul a fost presărat de incidente – în principal tehnice, care au făcut ca să fie oprit după ce cei doi au ajuns până la lacul Victoria. După moartea într-un accident aviatic a lui Ivanovici în 1936, Burnaia a scris în amintirea acestuia cartea „Aripile mele – memoriei lui Petre Ivanovici”, apărută în 1936.

După ce a obținut brevetul de navigator înainte de a participa la raid, în anul 1937 a obținut certificatul de pilot acrobat. În același an a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace (în timpul celui de-Al doilea Război Mondial fiind decorată și cu Ordinul cu însemne de război). A efectuat și alte raiduri: București – Ankara – Bagdad – București în 1938 și București – Varșovia – Berlin – Amsterdam – Londra în 1939.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost comandanta Escadrilei Bugului (Escadrila Basarabiei din 1943), o formație de avioane poștale și de legătură ale Guvernământului Transnistria, folosite și drept școală de pilotaj. După război a emigrat și a fost condamnată în contumacie. A efectuat împreună cu soțul său, Traian Udriski, curse cu pasageri în Orientul Apropiat. Spre sfârșitul vieții s-a stabilit în Elveția.

În 1988 a publicat în Elveția o carte de amintiri de pe front, intitulată Commandante d’escadrille.

Irina Burnaia – Aparitie in Wiener Illustrierte, 4 August 1943. Colectia RVGC.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s