Locotenent aviator Gheorghe Mociornița

Locotenentul aviator Gheorghe Mociorniţă, un as al aviatiei militare romanesti va fi omagiat de piloti romani la 100 de ani de la nasterea sa.

Născut în 14 martie 1919, la Băicoi, Gheorghe Mociorniţă era student la Facultatea de Filozofie în momentul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, astfel a urmat Şcoala de aviaţie de vânătoare de la Galaţi, fiind trimis pe front cu gradul de sublocotenent cu brevet de pilot militar. În timpul bombardamentelor asupra rafinăriilor ploieştene, a doborât trei avioane, fiind rănit. Ca un adevărat patriot- după cum nota într-o scurtă prezentare instructorul paraşutist locotenentul comandor Alexandru Marin – tânărul aviator a fost dus de tatăl său, cu căruţa, la Unitatea de aviaţie de la Târgşor, iar la reluarea activităţii a luptat pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria şi Cehoslovacia, până la Nemice Nord, unde, în timpul unui atac, şi-a găsit sfârşitul în aprilie 1945. A obţinut Brevetul de Pilot Militar în 1943 şi apoi a luat parte la nenumărate misiuni. In 29 de misiuni efectuate in timpul razboiului, locotenent aviatorul Gheorghe Mociornita a obtinut noua victorii aeriene, fiind considerat de istoria aviatiei un as al Aviatiei Militare de Vinatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s