Asul Cerului liber

Copilăria și adolescenţa aviatorului Alexandru Şerbănescu

La nașterea lui Alexandru Șerbănescu în ziua de 17 mai 1912, în comuna Colonești, judeţul Olt, cele trei Parce din mitologia greacă Clotho, Lachesis și Atropos – care hotărau destinul omului la naștere, și-au dat mâinile și au hotărât să fie generoase. Astfel, a apărut pe lume un copil care, cu trecerea timpului, va deveni o importantă personalitate, un mare patriot și erou al aviaţiei militare române. Sensibil la frumos, posedând o distincţie și o fineţe nativă, Alexandru și-a însușit tot ce putea înnobila un om  în care se concentrau o mulţime de calităţi: bunătatea, manierele, omenia, spiritul de înţelegere, dar și ordinea și disciplina. Toate aceste însușiri, la maturitate, în calitatea sa de ofiţer al armatei române, al aeronauticii, nu i-au știrbit cu nimic bărbăţia și hotărârea în luarea deciziilor.

Alexandru si tatal sau

Familia a fost prima care i-a insuflat spiritul de dreptate, demnitate și dragostea de neam și mai ales i-a cultivat viitorului as al aviaţiei române aplecarea pentru carte, i-a încurajat interesul pentru tot ceea ce se petrecea în jurul lui. De altfel, tatăl său Alexandru Șerbănescu era notar, om cu carte multă pentru acel timp, fiind și un bun gospodar, întrucât avea în proprietate 15 hectare de pâmânt, o moară și o prăvălie, grajduri de animale, camion de transport și multe alte acareturi (plus o afacere prosperă la Bucureşti, confiscată în anii ’47-‘50)

Maturitatea  aviatorului Alexandru Şerbănescu

După terminarea gimnaziului, se încheia pentru el o epocă de limpezire sufletească. Din visurile și legendele copilăriei, din priveliștile ce i se perindau prin faţă, din învăţămintele familiei și din propriile observaţii i s-a deslușit, pe încetul, un anumit fel de a gândi și de a simţi.

Alexandru Şerbănescu elev la liceul militar

Sigur pe el, pe cunoștinţele dobândite în anii de școală, în anul l927 a dat examen de admitere la Liceul Militar „Nicolae Filipescu“ de la Mănăstirea Dealu, un important locaș al spiritului și culturii românești care avea o istorie deosebită. Iată ce spunea omul politic Nicolae Filipescu, fost ministru de Război, în discursul ţinut în ziua de 4 iunie 1912, prilejuit de înfiinţarea  Liceului Militar „Nicolae Filipescu“ de la Mănăstirea Dealu: „Punând temelia acestei școale, cred că înzestrăm armata cu o instituţie de folos și că prin ea armata aduce și o contribuţiune activităţii culturale a ţarei. Oștirea dobândește nu numai al doilea liceu, ci un liceu nou… Școala aceasta primește elevi fără deosebire de origine militară sau civilă, se va sili să-i îndrepte spre cariera armelor. Pe altă parte, armata brăzdează o cale nouă în învăţământ, înfiinţând departe de orice centru urban, o școală de energie, întemeiată pe metode noi, cu concursul unor profesori uniţi într-un ideal comun. În acest cuib de șoimi, adumbrit de zidurile sfântului locaș întemeiat de cucernicia Radului Vodă și împresurat de eroicele amintiri ale Viteazului Voevod însufleţească-se pentru vitejie, generaţii de voinici, de lei paralei ca cei din povești, crescuţi aici cu frica lui Dumnezeu, dar numai a lui Dumnezeu“.

Concurenţa a fost mare, însă a crezut în reușita lui. O mare bucurie i-a cuprins sufletul, când s-a văzut pe lista cu elevii admiși! S-a clasat printre primii. N-a regretat niciodată pasul făcut…. Când a intrat în curtea școlii, Alexandru a avut o senzaţie de imensitate…..

….Acolo, la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu a înţeles că, numai prin muncă și studiu, va reuși în viaţă…A fost pătruns din capul locului de ideea că, numai prin educarea voinţei și prin strunirea pornirilor și impulsurilor, va fi în măsură să se formeze, în cele mai bune condiţii, pentru viitoarea lui profesiune de ofiţer şi o carieră militară de excepţie. Această pregnantă conștiinţă de sine, dublată de o dorinţă fierbinte de a-și vedea visul împlinit, avea să-i fie de mare folos în viaţă, ajutându-l să traverseze cu mai multă ușurinţă momentele de cumpănă, incertitudinile, stimulându-l în cutezanţa sa, mobilizându-l să-și direcţioneze energiile și capacitatea, inteligenţa, spre ţeluri înalte.  Activitatea sportivă îl pasiona pe Alexandru Șerbănescu impunându-i o viaţă sobră și bine organizată. Modul cumpătat de viaţă în Liceul Militar i-a adus mari foloase în ceea ce privește afirmarea și folosirea resurselor sale fizice, a capacităţii lui atletice propriu-zise. Practica și alergarea, fascinându-l viteza. Când a citit într-o carte de călătorii împrumutată din biblioteca liceului cum aleargă eschimoșii cu săniile trase de câini sau de reni, cum se gonește pe schiuri ca și pe tălpicile suplinind patinele europene, ce isprăvi reușesc acei nordici sau cum li se spunea generic și totodată pitoresc „acei oameni din ţara zăpezilor eterne și a gheţurilor“ – norvegienii, suedezii, finlandezii, laponii, admirabili oameni din nordul continentului, Alexandru Şerbănescu și-a întărit convingerea că schiatul era o artă, dar și că marea virtute a unui schior era să obţină viteză, să „zboare“ pe întinsul zăpezii. Deși era un polisportiv care juca și rugbi, sport prin excelenţă dur care friza brutalitatea, dar nu din vreo intuiţie tactică deosebită, în contact cu adversarul avea, însă, ezitări în jocul său de fotbal, având oroare de coliziunile corporale. Aceasta era o altă latură a caracterului său: nu admitea brutalitatea, forţa dură folosită împotriva semenilor, considerându-i pe cei care o foloseau drept indivizi fără educaţie, fără maniere. El aprecia mult manierele și comportamentul elegant, civilizat, între oameni. A căutat să fie întotdeauna la curent cu mersul lecţiilor, ţinând astfel pasul în lotul de elevi fruntași ai clasei, ba chiar ai școlii. Meticulos în tot ceea ce făcea, a avut un comportament exemplar, n-a fost niciodată pedepsit. A fost un elev-model pentru toţi. S-a impus printre colegi prin ordine, disciplină, dar și prin cunoștinţele acumulate la toate materiile de studiu, prin felul lui de fi, foarte direct, dar foarte respectuos cu toţi cei din jurul său. N-a întârziat niciodată la program, era mândru de uniforma lui și totdeauna era gata să se prezinte ireproșabil la orice fel de inspecţie. În ochii elevilor, faima camaradului lor Alexandru Șerbănescu creștea mereu, prin forţa de asimilare a cunoștinţelor de tot felul, prin memoria prodigioasă și prin expuneri logice și convingătoare. Într-adevăr, Alexandru a fost un elev model, obţinând calificative foarte bune la știinţele exacte; l-a pasionat în mod special logica matematică, noţiunile complicate… Anii de liceu militar au format piedestalul stăpânirii unei bune părţi din știinţele exacte, au fost ani de efort dăruiţi în întregime studiului și lecturii, făcute ziua în orele de clasă, și până în orele târzii ale nopţii, în dormitorul internatului sau în sala de lectură a bibliotecii școlii. Era un cutezător care-și clădea încercările pe o sârguincioasă pregătire, pe o riguroasă cântărire a capacităţii sale în lumina realităţilor, nu în goana după extraordinar, ci stimulat de aspiraţia pentru excepţional, nu pentru a friza imposibilul, ci pentru a obţine maximum posibil. În vara anului 1931 a absolvit Liceul Militar obţinând o medie bună la bacalaureat, cu recunoașteri care întăreau constatarea că obţinuse notele pe merit, printr-o muncă intensă. Se încheia prima parte a tinereţii sale în care școala și sporturile i-au fost preocupări deopotrivă de serioase și de active, completându-se unele pe altele într-o relaţie care a desăvârșit procesul de formare a omului și a profesionistului de mai târziu, a zburătorului și a patriotului.

Alexandru Şerbănescu vânător de munte-ţinută de campanie

Prima parte a maturităţii sale se va completa, apoi, cu anii petrecuţi în Școala Militară de Ofiţeri de Infanterie din Sibiu și apoi de pilotaj (Școala de Ofiţeri de Aviaţie „Regele Carol al II-lea“). La 1 iulie 1933  a absolvit Școala de Ofiţeri de Infanterie „Principele Carol“ din Sibiu şi la 1 august 1933, a fost repartizat la Batalionul nr. 3 Vânători de Munte din Brașov. Comandantul Batalionului 3 Vânători de Munte, locotent colonel Gh. Constantinescu, nota: „Sublocotenentul Șerbănescu face parte din noua promoţie, 1 iulie 1933. Prezentat la corp la 1 august 1933 și repartizat la Compania a 3-a. Am constatat că este un bun element, cu tendiţă spre mai bine. De un fizic rezistent și viguros, poate suporta cu ușurinţă greutăţile unei campanii. Cunoaște sporturile și le-a practicat toată vara pe stadionul grupului. Posedă bune aptitudini militare. Nu mă pot pronunţa asupra culturii sale. Posedă bune cunoștinţe profesionale, cunoaște bine regulamentul armei și le aplică în mod judicios. Aplicat la studii, are tendinţa de a se manifesta lăudabil în această direcţie.

În vara anului 1933 a făcut o documentare a itinerarului: Brașov-Satu Lung-Valea Gârcinului, cu foarte bune rezultate. Lucrarea sa bine întemeiată, poate fi utilă Marelui Stat Major, care a ordonat aceste recunoașteri. În perioada a II-a, a comandant plutonul de pușcași și mitraliere, dovedind alese calităţi de comandant. Conștiincios la serviciu, bun comandant, demn, leal, cinstit…. În general, sublocotenentul Șerbănescu promite a deveni un prea bun ofiţer…..”

La 24 ianuarie 1938, prin Înaltul Decret Regal nr. 260/ 1938 a fost avansat la gradul de locotenent. A îndeplinit, în acest an, funcţia de ofiţer subaltern la Compania „Specialităţi“. În perioada de iarnă, a antrenat patrula de schi și ștafeta Batalionului 3 Vânători de Munte. Cât a slujit la Vânătorii de Munte, a fost iubit de camarazi și de soldaţii din plutonul său. Numele tânărului locotenent era deja cunoscut pentru performanţele sportive și profesionale pe care le obţinuse, unii superiori nu-l priveau cu ochi buni pentru că, fiind oameni mici la suflet, îl invidiau, îl „digerau“ greu, tocmai din aceleași motive pentru care camarazii și ostașii din subordine îl preţuiau. Pe acei „Moș Teacă“ i-a deranjat spiritul lui critic care s-a dovedit just faţă de rutina militară – am numi-o chiar rugină – și faţă de ordinele date superficial, multe din ele greșite, toate acestea au făcut ca în repetate rânduri să fie detașat de la o subunitate la alta. Iată de ce lt. colonelul Dimitriu, comandantul Batalionului 3 Vânători de Munte, prin Ordinul de Zi nr. 87/1939, îi aprobă cererea pentru a urma Școala de Observatori Aerieni aflată în subordinea Centrului de Instrucţie al Aeronautici……Între 1 februarie-31 iulie 1939 a urmat cursurile acestei școli pe care a absolvit-o cu media 6,99, fiind clasificat al 29-lea din 76 de ofiţeri-elevi promovaţi, obţinând brevetul de observator aerian. Atmosfera colegială sinceră, spiritul de prietenie, de emulaţie sportivă explică de ce locotenentul Alexandru Șerbănescu s-a simţit atât de bine în mijlocul aviatorilor.                                                                                                               La 1 aprilie 1940 a început cursul de pilotaj, având vârsta de 28 de ani. Unii sceptici l-au privit cu neîncredere pentru că era „bătrân“ pentru a zbura pe avioane de luptă și un „neofit“, adică venea în aviaţie dintr-o altă armă, una terestră. Așa au crezut ei, dar locotenentul Alexandru Șerbănescu va demonstra cu prisosinţă contrariul…

(material selectat din  vol.Alexandru Şerbănescu, asul cerului, ediţia a-II-a autor Valeriu AVRAM)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s