ZBORUL, CE FERICIRE!

Scriitorul Tudor Arghezi l-a căutat toată viaţa pe Dumnezeu, iar sculptorul Constantin Brâncuşi a cercetat şi a căutat toată viaţa să înţeleagă esenţa zborului. S-a luptat mult timp cu ideea zborului, iar în cele din urmă a început să creeze păsări prin meşteşugul sculpturii, având să afirme faptul că el nu a creat păsări, ci zboruri. Cu toate că păsările create de el nu au reuşit să zboare, precum păsările făcute din lut ale copilului Iisus, Constantin Brâncuşi a reuşit totuşi să atingă cerul prin operele sale de artă. El nu se opreşte aici, ci merge mai departe, creditând ideea salvării omenirii prin Artă.

Într-adevăr, astăzi, când lumea este stăpânită de un duh al deşertăciunii şi al pustiirii, fiind plină de răutate, duşmănie, urâciune, minciună, cruzime şi conflicte, avem destule argumente să-i dăm dreptate maestrului Brâncuşi. Lumea nu mai poate fi salvată cu sabia, nici cu puşca, nici cu tunul, nici cu racheta, lumea poate fi salvată prin cultură, educaţie, artă. Aşa precum poeţii, sau sculptorii, şi piloţii sunt nădejdea înălţării omului pe verticală.

Altădată, maestrul Brâncuşi a văzut un vultur în înaltul cerului şi uimit de frumuseţea şi măreţia zborului a exclamat: „Zborul, ce fericire!”

De fapt, ce pot vorbele să spună despre măreţia şi frumuseţea zborului? Când ajungi să îţi întinzi aripile de “Pasăre Măiastră”, să-ţi odihneşti privirea ore nesfârşite pe “Coloana fără sfârşit”, să îţi aduni gândurile la “Masa Tăcerii” şi să-ţi umezeşti buzele la “Poarta Sărutului”, când faci toate aceste lucruri, simţi cum te ridici la cer şi pluteşti printre nori, simţi că zbori. Asemenea pilotului care ajunge să cunoască şi să se împrietenească cu cerul, să vorbească cu avionul şi să-i mângâie aripile argintii, să se înmiresmeze cu parfumul frumuseţii divine, să se hrănească din cuminţenia cerului şi să se prindă în horă cu norii care îl însoţesc, să admire cu uimire panorama de vis a unei văi acoperită de un ocean verde şi cea a munţilor încărcaţi de zăpadă.

Când simţi şi trăieşti magia zborului, nici o glorie a pământului, nici cel mai bun prieten, nici cea mai mare iubire, nici cea mai mare plăcere, nimic din toate aceste lucruri nu mai prezintă importanţă pentru tine, în acele momente, deoarece trăieşti clipele veşniciei. Nu de puţine ori, “omul cerului” rămâne fără cuvinte la întrebarea: ce ai văzut acolo, sus…? Tăcere, tăcere, … taină fără sfârşit.

De aceea, zborul rămâne totuşi o picătură pe obrazul universului.

CER SENIN!

La mulţi ani, aviatorule, oriunde te-ai afla!

Comandor (r) Ştefan Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s